EDENTULOUS mouth; REMOVABLE partial dentures; DENTAL implants; DENTAL abutments; DENTAL fillings

Middle-age patients from our country are often partially edentulous and so they have to choose between removable partial denture and implanto-prosthetic treatment. From various reasons, the choice is usually in favor of the RPD, which is lately made with attachments as a more esthetic solution. In RPD treatment losing of one principal abutment means losing of the entire prosthetic restoration, with important financial and psychological implications for the patient. Therefore, a good and accurate examination of the prognostic of these potential abutments is mandatory. On the other hand, even if not all the teeth have the same good prognostic, that doesn't mean they cannot be used at all. A conservative approach impose keeping all the teeth which are not to be immediately extracted and using them in the denture's design in accord with their capacity of offering support, retention and stabilization, which means that each tooth is to be evaluated individually. One of these less strong teeth can be used as auxiliary abutments, in such way as their loss doesn't mean the loss of the entire restoration; on the contrary, the denture can be recovered after their extraction easily, by relining it. [ABSTRACT FROM AUTHOR]

Pacienţii de vârstă medie din ţara noastră ajung frecvent în situaţia de edentaţie parţială întinsă şi trebuie să aleagă între o proteză parţială mobilizabilă şi o protezare pe implante. Frecvent, din diferite motive, alegerea este în favoarea primului tip de tratament, care se realizează mai modern şi mai estetic prin proteza scheletată cu sisteme speciale. în protezarea scheletată se ţine cont de faptul că pierderea unui dinte stâlp principal antrenează de regulă pierderea întregii reabilitări protetice, cu costuri importante atât materiale cât şi psihologice pentru pacient. Se pune deci problema ca, în momentul evaluării prognosticului potenţialilor dinţi stâlpi, examinarea să fie deosebit de riguroasă. Pe de altă parte, chiar dacă nu toţi dinţii restanţi au întotdeauna acelaşi prognostic, aceasta nu înseamnă că cei cu şanse mai slabe nu pot fi utilizaţi deloc. Abordarea conservativă impune păstrarea tuturor dinţilor care nu sunt în iminenţă de a fi extraşi şi folosirea lor în proiectul protezei în funcţie de capacitatea fiecăruia de a oferi sprijin, menţinere şi stabilizare, adică o evaluare individualizată a fiecărui dinte, lată de ce se pune problema utilizării unora dintre aceşti dinţi cu prognostic mai slab ca dinţi stâlpi auxiliari în proiectul protezei, astfel încât pierderea lor să nu impună refacerea întregului tratament, ci dimpotrivă, proteza să poată fi recuperată în urma extracţiei printr-o reparaţie simplă, de tip căptuşire. [ABSTRACT FROM AUTHOR]